Ai simtit vreodata ca actionezi intr-un mod oarecum strain de tine, de esenta ta intima? Te-ai intrebat daca tot ceea ce doresti, ceea ce visezi sa faci, sa devii, sunt cu adevarat lucruri izvorate din ceea ce esti si din nevoile tale reale? Ori ti se intampla ca nevoile, dorintele si aspiratiile tale autentice si pe care ti le doresti din tot sufletul sa intampine piedici de netrecut, de parca ceva le opreste mereu din ase implini si realiza indiferent de efortul si perseverenta cu care le urmaresti? Ori dimpotriva, ca ai comportamente, adictii, ca faci lucruri pe care nu ai dori sa le faci, dar ceva parca dincolo de tine te mana si oricat incerci nu le poti stopa, nu te poti opri din a face acel ceva, decat eventual pentru o perioada dupa care comportamentul cu pricina revine,se reia, se impune din nou?
Daca in plus, simti ca ceva nu merge in viata ta, si ai inceput sa-ti pierzi speranta si bucuria de trai, daca ai rani sufletesti si relatii dureroase pe care nu reusesti sa le vindeci, ai acum prilejul sa pornesti procesul vindecarii in tine si in sistemul relatiilor tale, la un nivel adanc si aproape de sursa de la care pleaca toate acestea.
Suntem cu totii madularele lui Christos - este ceea ce ne invata crestinismul. Participam cu totii ca membre ale unui trup-de-taina. Cand o parte a truplui sufera, se imbolnaveste - intreg trupul sufera si se imbolnaveste. Acest principiu a fost redescoperit si aplicat in chip cat se poate de eficace in psihologia si terapiile sistemice. Metoda constelatiilor familiale se inscrie acestui tip de abordare. Este o viziune holistica in care fiecare parte se reflecta in intreg si intregul se reflecta in fiecare dintre parti, in care boala si disfunctia, la fel ca si vindecarea, afecteaza si se produc la nivelul intregului sistem de relatii. Al sistemului de relatii din interiorul nostru si din afara noastra sisteme ce se reflecta si oglindesc reciproc, ce se influenteaza ca niste nevazute vase comunicante - si care formeaza un misterios intreg.
( Metoda constelatiilor familiale nu lucreaza cu zodii, horoscop, astrologie - dupa cum ar putea reiesi din numele ei. 'A constela' este folosit aici in sensul de 'a ordona', 'a aranja', 'a pune in buna ordine'- 'a orandui si rostui' sistemul familiei din care facem parte, a-i aduce vindecare! Cine nu-si doreste, ca in loc de haosul dureros pe care adeseori il incercam in noi insine si in familiile noastre, sa traiasca structura vie, armonioasa si luminoasa a unei constelatii de pe bolta cereasca?! Cele de jos sa le oglindeasca nedistorsionat pe cele de sus, ca acele legi tainice ce strabat Universul sa "oranduiasca" fara de strambaciuni, si sa "con-steleze" sa fie oarecum "precum in Cer asa si pe pamant". )
Te invitam asadar la atelierele noastre de Constelatii familiale pentru a afla in ce fel istoria personala, dar si aceea a familiei si a stramsilor tai te influenteaza in prezent!
***
Constelatiile familiale sunt o metoda de terapie fondata de Bert Hellinger, care urmareste descoperirea legaturilor inconstiente intre destinele familiei si ale strsmosilor si restabilirea echilibrului si a armoniei in sistemele familiale.
Fost preot romano-catolic si misionar in comunitatile Zulu, Bert a inceput sa studieze diferite forme de psihoterapie. Astfel, in timp ce lucra cu sistemele familiale, a descoperit ca in interiorul acestora actioneaza dinamici ascunse ce par a avea efecte tragice de-a lungul mai multor generatii. Ulterior a gasit modalitatea de a lucra cu aceste dinamici, obtinand in multe cazuri rezultate benefice atat pentru persoanele implicate cat si pentru familiile acestora.
Mai multe informatii despre Constelatii gasiti aici sau aici.
Faptul ca nu stim cum sa fim barbati si femei este vizibil prin insatisfactia si esecurile ce insotesc cele mai multe dintre cuplurile de azi si prin deruta fiecaruia dintre noi la nivel social. Nu ne-a invatat nimeni ce presupune a fi barbat ori femeie, cautam bajbaind aceste identitati si nu le realizam in noi insine/insane- de aici dificultatea de a ne raporta la celalat in polaritatea masculin-feminin.
Ne lipsesc asadar riturile de trecere, de initiere in anumite aspecte ale personalitatii noastre; comuniunea si modalitatea prin care ni se transmite si intram in posesia acelui ceva pretios pe care nu reusim sa-l accesam de unii singuri si fara de care nu ne regasim.
Societatile arhaice, stramosii nostri, detineau aceste ritualuri de accesare si integrare. Noi, modernii, le-am pierdut in buna parte.
Va invit asadar la un atelier in care sa recuperam zestrea pierduta un atelier in care sa ne deschidem spre masculinul si femininul fiintei si al personalitatii noastre, sa trecem prin portile misterioase ale unor astfel de rituri, sa accesam energii ferecate in noi, sa ne reasezam in firul si curgerea fireasca a vietii ce ne uneste cu toti stramosii nostri si in final sa ne regasim mai adanciti si mai impacati cu feminitatea si masculinitatea noastra.
N.B. Atelierul nu contine niciun fel de practici esoterice, pseudomistice, de initieri abracadabrante la moda acum. De asemeni nu transgreseaza nicio limita a bunului-simt si a intimitatii personale - pe care cu durere vad ca am inceput sa le pierdem in aceasi mssura cu riturile mai sus mentionate.
Va astept asadar ss patrundem impreuna in universul fascinant si plin de forta al BARBATULUI si FEMEII din fiecare dintre noi.